Are rapița nevoie de sulf toamna?

În urmă cu 10-15 ani, în Franţa orice tehnologie a rapiţei avea un capitol despre fertilizarea cu sulf, deoarece carența de sulf poate determina scăderi de producţie de 1-2 t/ha.
Recomandarea CETIOM (institut tehnic pentru studiul plantelor oleaginoase, care se numește acum Terres Inovia), era să se aplice sulf sistematic în doză de 75 kg SO3/ha. Într-o amplă anchetă făcută de CETIOM în 2004 (144 de parcele din 177 exploatații), despre tehnologiile folosite de fermierii cu rezultate bune de producţie (recolta minimă a fost de 3,6 t/ha, cea medie de 4,7 t/ha, iar cea maximă de 5,2 t/ha), 87% dintre fermierii au fertilizat cu sulf în luna februarie, odată cu îngrăşămintele cu azot.
La ora actuală, o treime din fermierii francezi nu fertilizează cu sulf.
Dar fermierii români?
Înainte de apariția pe piață a distribuitorilor foarte insistenți de îngrăşăminte (solide sau foliare, care sunt în stare să jure că cele 2 g de S conținute de produsul pe care-l vând pot mări producţia în mod semnficativ, chiar dacă plantele au nevoie de 30 kg S/ha), în lucrările de specialitate se menționa doar că pe unele soluri aplicarea îngrăşămintelor cu sulf poate mări producţia cu 200-400 kg/ha (Bîlteanu 2001). Ironia „sulfului”, este că autorul citat pentru această informaţie este un francez.
În urmă cu câteva zeci de ani sulful nu era o problemă deoarece este un îngrăşământ aplicat gratis, pentru că este conţinut în alte îngrăşăminte (sulfat de amoniu, superfosfatul simplu etc.), sau provenea din emisiile de bioxid de sulf care ajungea în sol prin intermediul ploilor acide. În ultimii ani a crescut în lume suprafaţa de teren afectată de carenţa în sulf, datorită faptului că s-au redus considerabil emanaţiile de sulf din instalaţiile industriale.
   În Agrochimie (2000), Budoi arată că deficiența de sulf la plante de rapiţă poate apare atunci când sulful solubil are valori mai mici de 5 ppm. De regulă, această valoare mică apare atunci când în sol există mai puțin de 80 ppm (mg/kg) sulf organic.În Franța, pragul de intervenție este de 18 ppm (metoda Scott).

Așadar, pe solurile fertile, există suficient sulf conținut în humus. Dar acest sulf organic (75-90% din sulful total), reprezintă doar aprovizionarea potențială cu sulf necesar plantelor.
• Pentru a fi utilizat de către plante, sulful este absorbit de plante sub formă de ioni sulfat (SO4)- deși dozele se exprimă în kg S/ha sau kg trioxid de sulf/ha (kg SO3 /ha).
• 1 kg S/ha = 2,5 kg SO3/ha.
Doza de sulf poate fi deci exprimată ca 70-80 kg SO3/ha sau 30-40 kg S/ha.
• Așadar, 230 kg superfosfat simplu (33% SO3 ) sau 125 kg sulfat de amoniu (60% SO3 ) pot rezolva ușor problema sulfului la rapiţă.
• Cantitatea totală de sulf absorbită de către plantele de rapiță este de 180-200 kg SO3/ha, dar 60% este restituită solului la recoltare.
• Dacă apar simptomele carenței de sulf primăvara, se stropesc plantele cu 100 kg sulfat de amoniu dizolvat în 500 litri apă/ha.
• Sulfatul este levigat când suma precipitațiilor în lunile de „iarnă” (noiembrie, decembrie, ianuarie și februarie), este mai mare de 350 l/mp. Deoarece acest lucru se întâmplă frecvent în Franţa, sulful se aplică primăvara.
• În Romania, aplicarea sulfatului de amoniu toamna poate avea efecte favorabile pe solurile bazice, deoarece cationul amoniu nu este levigat și determina scăderea locală a pH, fapt ce poate preveni apariția pseudocarenței de fosfor.
• În Australia sulful se aplică și înainte sau la semănat în doze de până la 40 kg S/ha. Deoarece nici în Romania precipitațiile din timpul iernii nu ating valori de 350 litri/mp, sulful din superfosfatul sau sulfatul de amoniu aplicat toamna nu este în pericol de levigare.
• Plantele de rapiţă folosesc puțin sulf în timpul perioadei din toamnă, numai 20-30 kg SO3/ha, dar primăvara au nevoie de sulf de la începutul alungirii tulpinii, de aceea trebuie aplicat devreme acolo unde este cazul.

Și eu am fost la Orezu!

         Dacă în 2010 la prima ediție a fost vorba despre „Ziua porumbului de la Orezu”, foarte curând a devenit pentru toți cei implicați în filieră, ZIUA PORUMBULUI.
        Până la înființarea APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România), unul din obiectivele evenimentului de la Orezu era și testarea celor mai adaptați hibrizi pentru condițiile pedoclimatice din Bărăganul ialomițean. Se căuta și o utilizare practică a rezultatelor obținute. De aceea, în 2010, au fot testați câte 3 hibrizi din grupele FAO 310-470, care ar fi putut fi interesanți pentru fermierii din zonă.
        Orgoliile au explodat încă de la început. Dată fiind marea variabilitate a condiţiilor climatice și uneori și pedologice, echilibrul de forțe a fost foarte dinamic. „Premianții” au variat de la un an la altul, la fel ca și ocupanții ultimelor locuri. Nemulțumiții au fost din ambele categorii. Din acest motiv, numărul și componența participanților a variat continuu.
      Numărul hibrizilor testați de la fiecare companie a crescut la 6 în anii următori. Știind că premiul cel mare „cel mai productiv hibrid” este adjudecat an de an, de obicei prin rotație, de Dekalb și Pioneer, unele firme au mărit numărul de grupe FAO. Astfel, ele se pot considera câștigătoare la grupele de hibrizi timpurii, cum ar fi FAO 260-290.
      Din acest motiv, la prima vedere apare o diferență foarte mare, de peste 4 t/ha între hibrizii de la o singură firmă. Dar explicația este simplă. Producţia cea mai „mică”, de 9,9 t/ha la Donau Saat a fost obținută cu un hibrid din grupa FAO 270, iar cea mai mare recoltă, de 14,15 t/ha a realizat-o un hibrid din grupa FAO 490. Când se aleg hibrizii, trebuie așadar analizată cauza pentru care există diferențe între aceștia.
    Au fost și contestații a modului în care au fost incluși unii hibrizi în grupele de maturitate FAO, umiditatea la recoltare fiind „procentul discordiei”.
   Care a fost raportul de forțe în 2017? Dacă analizăm rezultatele prezentate de Agrointeligența putem face câteva comentarii.

Tabelul 1 Cei mai productivi hibrizi de la fiecare companie

Ordinea	Compania	Producţia STAS (kg/ha)	Diferența față locul 1(kg/ha)	Producția relativă
1	Monsanto- DKC 5830	15207	0	100%
2	Caussade-Semences -Gasti	14958	249	99,5%
3	Pioneer -P0412	14691	516	98%
4	Maisadour -MAS 48L	14560	647	97%
5	Donau Saat -Corasano	14155	1052	94%
6	Limagrain -LG 30500	14012	1195	93%
7	KWS -Kapitolis	13193	2014	88%
8	Syngenta -SY Dartona	13177	2030	88%
9	Summit Agro- ZP 488	13057	2150	87%
10	Euralis -ES Method	13022	2185	87%
11	Saaten-Union SUM 305	12439	2768	83%
12	Porumbeni 427 MRF	11823	3384	79%

Observații
• Cea mai mare producţie a fost obținută de hibridul DKC 5830, din grupa FAO 480, care a atins o valoare record pentru o cultură neirigată, 15.207 kg/ha. Condițiile climatice au fost foarte favorabile, suma precipitațiilor din perioada februarie-august fiind de 442 l/mp. Să ne reamintim faptul că în perioada 10 frunze-maturitate fiziologică (sub 35% umiditate), pentru producţii mari este nevoie de cel puțin 200 mm de precipitații.
• Pentru fertilizare s-au folosit 153 kg N/ha și 60 kg P2O5/ha. Pentru o producţie de 15 t/ha, plantele de porumb absorb în jur de 300 kg N/ha și exportă din sol în jur de 200 kg N/ha prin seminţe. Dacă s-ar fi utilizat doze mai mari de azot, cred că producţia ar fi fost mai mare.
• Aceasta înseamnă că solul a pus la dispoziția plantelor suficient azot pentru a completa cele 153 kg N/ha aplicate ca îngrăşăminte chimice, din care plantele au folosit doar 60-70%. Acest lucru a fost posibil datorită fertilității naturale a solului de tip cernoziom, arăturii adânci, care a permis microorganismelor din sol să descompună (mineralizeze) o cantitate mai mare de materie organică (humus), a temperaturii favorabile activității microbiene și a precipitațiilor suficiente din timpul vegetației.
• În aceste condiții foarte favorabile pentru porumb din acest an în sudul României,
o 8 hibrizi din grupele FAO 410-490, dintre care 3 de la Dekalb și câte unul de la LG, Donau Saat, Maisadour, Pioneer și Causades Semences au realizat producţii de peste 14 t/ha.
o Din cei 71 de hibrizi testați, 53 dintre ei (75%), au realizat producţii de 11-13 t/ha.
o Hibrizii semitardivi din grupe mai mari de FAO 400 au avut producţii între 9,3 t/ha și 15,2 t/ha, dar producţii mai mari de 14 t/ha au fost realizate de 8 hibrizi, toți din grupe FAO 410-490.

Legenda: 2 hibrizi cu producţie de peste 8 t/ha, … 23 hibrizi cu producţii de peste 12 t/ha…1 hibrid cu peste 15 t/ha

         Mă bucur că am văzut aceste rezultate. Deși nu-mi face plăcere să recunosc, m-am gândit uneori dacă nu cumva hibrizii comercializați în Romania de multinaționale au un potențial mai mic de producţie, decât cei cultivați în Franţa de exemplu. Ceva adevăr o fi fiind și în această temere a mea. Ea a pornit de la faptul că în unele teste făcute de Arvalis cu hibrizii deja înscriși în catalogul european al soiurilor, martorii erau hibrizi cu producții de 16 t/ha. Așa că am căutat pe internet.
      Campionul acestei ediții, DKC 5830, cu o densitate de 90.000 plante/ha și două udări de 40 mm a realizat în Italia o producţie de 15 t/ha. Bravo Dekalb, bravo Sitarii! Câștigătorul de anul trecut, DKC 5141 cu 9800 kg/ha a realizat producţii de peste 12 t/ha în Germania.
    Probabil va veni și timpul când vom avea nevoie de hibrizi cu un potențial de producţie mai mare. Până atunci însă, va trebui să înălțăm două din doagele scurte ale butoiului lui Liebeg (legea minimului) și anume fertilizarea cu azot și irigarea. Mulți fermieri au înțeles greșit restricția de 170 kg N/ha, care se referă în general la azotul din îngrăşămintele organice și nu depășesc această valoare nici dacă au un plan de fertilizare efectuat în urma unei analize pedo-agrochimice. Cât despre irigații..?

Semințe de aceeași calitate, obținute prin metode diferite!

A.I.S.R. (Alianţa Industriei Seminţelor din România) ne-a mai liniștit puțin: „limitele inferioare impuse de legislația națională în ceea ce privește germinația sunt aceleași ca și în celelalte state membre”.
De ce au seminţele produse în Franţa germinație bună?
Xavier FOUEILLASSAR, specialist din cadrul Institutului Arvalis din Franța (agrinet.ro/content.jsp?page=268&language=1), crede că normele de calitate practicate de intreprinderile și producătorii francezi sunt, în general, mai stricte decât regulile legislației de bază, atât în ce privește operațiunile din câmp, cât și cele din laboratoare.
Sistemul de control pentru producţia de seminţe de porumb destinate semănatului din Franţa este considerat printre cele mai bune din lume. Iată și de ce:
În loc de 5 inspecții oficiale in câmp (numărul minim cerut de legislație), se fac 12.
Fiecare producător primeşte un ghid realizat pentru fiecare parcelă, care trasează precis întreaga tehnologie: aplicarea îngrăşămintelor, momentul semănatului pentru fiecare linie, schema de semănat, controlul buruienilor etc.). Respectarea acestor reguli este verificată de către un inspector pentru 140 ha (5-6 fermieri) şi de către tehnicieni (care coordonează fiecare 5 inspectori).
În zonele protejate pentru producerea seminţelor de porumb nu se poate cultiva porumb boabe. Zona pe care am vizitat-o se întindea pe 75.000 ha. Porumbul siloz pentru fermele mixte (în care se cresc vaci de lapte) se cultivă folosind o tehnologie asemănătoare cu cea pentru loturile de hibridare: se seamănă un amestec de linii „mamă şi tată”. Liniile mamă sunt androsterile (nu produc polen) şi au caracteristicile specifice porumbului siloz, iar liniile tată sunt cele care sunt folosite în loturile de hibridare aflate în preajma câmpului respectiv. Producţia de porumb siloz este mai mică cu cel puţin 20% decât în cazul folosirii unor hibrizi specializaţi), dar este singura variantă posibilă.
Cu toate acestea, există ca peste tot și nemulțumiți, care vor cu tot dinadinsul să cultive porumb pentru consum în mijlocul proprietății lui, înconjurată de loturi de hibridare. Încăpăținați, seamănă porumbul pentru consum, dar sunt obligați să-l întoarcă.
Condițiile din România sunt puțin diferite din punctul de vedere al metodelor de producere a seminţelor, în sensul că nu există zone protejate. Chiar fără ele se îndeplinesc standardele de calitate așa cum ne garantează AISR pentru seminţele certificate. Marile ofuri rămân desigur seminţele din pătul și cele certificabile (presupusul „surplus„ de la unii multiplicatori de seminţe).
Există însă și variații mari în tehnologia de producere a seminţelor hibride de la o companie la alta, dar nu este nicio problemă atâta timp cât seminţele au calitatea dorită.
Folosind criterii mai îndrăznețe, cum ar fi izolarea biologică în timp (un lot de hibridare poate fi amplasat lângă o parcelă cu porumb de consum, dacă înflorirea este suficient de decalată între liniile consangvinizate și hibridul comercial), unii fermieri reușesc să îndeplinească standardele de calitate cu mai puțin efort. La porumb nu a fost utilizat prea des acest procedeu, aparent destul de riscant, de vreme ce regulile EU prevăd un spațiu de izolare fizic de 200 m pentru loturile de hibridare și 300 m pentru liniile consangvinizate. La floarea-soarelui s-a folosit această formă de izolare biologică în timp și la INCDA Fundulea.
Concluzie. Avem toate motivele economice să fim mulțumiți că seminţele produse în Romania sunt exportate deoarece îndeplinesc condițiile de calitate, cum la fel, nu ar trebui să ne îngrijoreze faptul că primim seminţe din Franţa.
Ar mai fi de rezolvat câteva probleme prin colaborarea dintre AISR, fermieri și cercetători din mediul universitar sau din rețeaua ASAS. Iată una dintre ele:
Păstrarea vigorii seminţelor
Destul de des în ultimul timp, fermierii din sudul țării (mai ales ei, dar din păcate și din alte zone, în special din Moldova), cumpără sămânţă de rapiţă, dar nu o mai seamănă, deoarece nu au putut pregăti patul germinativ în bune condiții. Fermierul este obligat în aceste situații să păstreze sămânţa. Uneori o poate returna la distribuitori. Dar problema rămâne: anul viitor sămânţa va trebui valorificată, dacă își păstrează germinația în limitele standardului de calitate.
Facultatea germinativă evoluează în timpul păstrării în funcţie de mai mulţi factori; genetici, condiţiile în care sămânţa a fost produsă (condiţiile climatice din parcelă) şi recoltată şi tratamentul seminţelor.
Semințele de rapiţă se păstrează cel mai bine, urmează porumbul şi apoi cerealele păioase. Au fost întâlnite cazuri când germianţia la rapiţă după 3 ani de păstrare a fost între 97%-100%, iar germinaţia loturilor produse în anul respectiv nu a depăşit 95%.
Sămânţa de cereale nevândută, netratată, se poate şi ea păstra, dar în proporţie mai mică decât cea de porumb, şi datorită faptului că, din cauza normelor mari de semănat, este necesar un spaţiu mult mai mare de depozitare. Se observă diferenţe între germinaţia seminţelor după păstrare, între seminţele tratate şi netratate, bineînţeles, în favoarea seminţelor netratate. Este dificil însă de cuantificat care tip de produs are un impact mai mare: fungidele sau insecticidele. Dacă fermierul primește seminţe netratate cu insecticide, va avea puțin timp la dispoziție să le trateze în instalații industriale, în primul rând pentru că așa prevedeau până acum derogările pentru utilizarea neonicotinoidelor și apoi pentru că seminţele de rapiţă și de floarea-soarelui nu trebuie tratate cu betoniera.
La semințele păstrate cel puțin 1 an, este foarte important ca acestea să aibă și vigoare corespunzătoare, adică să răsară uniform, chiar și atunci când condițiile de germinație nu sunt favorabile (temperatura, umiditatea și densitatea aparentă a solului).

Fotografia reprezintă un lot de hibridare din Franța (sursa: FNPSMS – Fédération Nationale de la Production des Semences de Maïs et de Sorgho)

Prietenie stânjenitoare

Parafrazându-l pe Caragiale, am putea spune că unii internauți înțeleg prietenia pe Facebook în grupurile de agricultură, ca fiind aceea care „gâdilă” postarea „prietenilor” într-un mod plăcut”.

Într-o anumită măsură au dreptate, dar excesele de admirație pot fi stânjenitoare, dacă nu sunt însoțite de câteva explicații.

Dl Anton Cornel, un cunoscut agronom din SE țării și un „prieten” generos care își spune sincer părerea competentă atunci când este cerută de cei interesați, a postat câteva imagini cu o cultură frumoasă de rapiţă.

Imaginile au strâns repede aprecieri și comentarii favorabile. Două dintre ele mi-au atras însă atenția. Dacă vrei, poți interpreta diferit aproape orice afirmație. Iată exemplele:

1.      Un „prieten” remarcă faptul că plantele arată atât de bine, încât ar trebui „puse pe manual”, indiferent de tratamentele făcute.

a)      Dacă privim pozitiv afirmația, am putea spune că este o reclamă subtilă și foarte inteligentă la hibrizii Dekalb. Hibridul folosit a fost DK Exception, care anul acesta a depășit limita de 6 t/ha în judeţul Teleorman. Potențial confirmat de descrierea din catalogul Dekalb, „un hibrid de ultimă generaţie, cu performanţe de producţie de excepţie”.

b)     Concluzia 1 poate fi interpretată ca o reclamă în toată regula: DK Exception  răspunde excelent tuturor condițiilor de cultură.

c)      Concluzia 2 poate fi interpretată ca o recunoaștere a calităților de tehnolog a lui AC: în orice condiții pedoclimatice (vezi și locul 1 obținut la „concursul” organizat de Rapool), tehnologia propusă de AC este un model pentru cultivatorii de rapiţă. 

d)    Dacă suntem ceva mai realiști, trebuie să recunoaștem că avem nevoie de explicații concrete, nu de intuiții personale, chiar dacă sunt parțial corecte. Spun parțial, deoarece Anton Cornel ar fi avut rapiţă frumoasă în mod cert și cu alți hibrizi, dar și hibrizi Dekalb de pus în poze se întâlnesc și în alte ferme.

2.      Alt „prieten” este mândru că știe un ingredient al succesului. „La pregătirea pentru iernat este necesar 1 lt de bor”. Aceasta este părerea lui. Ce nu mi-a plăcut este faptul că o lipește „ca marca de scrisoare” de imaginea dlui Anton Cornel. Într-un fel își impune opinia, după părerea mea greșită, fără nicio explicație. Un fermier mai slab de înger, crezând că așa a făcut și Anton Cornel, ar putea cheltui în plus cu niște bor.

PS Părerea mea despre 1 lt de bor o puteți găsi aici: https://horiavh.blogspot.com/2017/08/cu-bor-sau-fara-bor-toamna.html