sâmbătă, 26 august 2017

Cu bor, sau fără bor toamna?




Chiar dacă pornim de la câteva informații corecte despre bor, putem ajunge la concluzii tehnologice greșite.
Iată un exemplu. Știind că:
1.       rapiţa a fost clasificată ca având cerințe mari față de bor,
2.       carențele de bor sunt printre cele mai răspândite dintre microelemente (locul întâi sau locul 2 după zinc),
3.       carențele de bor se identifică mai greu, trebuind luate în considerare mai multe simptome,
4.       rolul fiziologic al borului este foarte important, fiind implicat în sinteza pereților celulari, diviziunea celulelor (creșterea rădăcinilor, tulpinilor), polenizare, formarea fructelor și seminţelor,
5.       uneori se pot obține sporuri de producţie importante dacă se fertilizează cu bor, chiar dacă simptomele carenței nu se observă în momentul aplicării (la carența de bor nu apare întotdeauna cloroza frunzelor), (www.cropnutrition.com/AgriSightIssue12.pdf ).

mulți fermieri fertilizează cu bor, aplicându-l foliar atât toamna cât și primăvara la începutul alungirii tulpinii sau înainte de înflorire, fără a fi siguri că este cu adevărat nevoie.
Raționamentul este următorul: dacă lipsa borului afectează creșterea rădăcinilor,  atunci când îl aplicăm toamna, va stimula creșterea lor și prin aceasta, rezistența la iernare.
Raționamentul se pare că este.. neprofitabil! Experiențe efectuate în Canada arată că aplicarea borului când nu există o carență în acest element nu este profitabilă, chiar dacă se pot înregistra sporuri mici de producţie.
Când se aplică borul?
Ø  Când solurile sunt slab aprovizionate în acest element (sub 0,3 - 0,5 ppm B hidrosolubil).
1.       Pe solurile ușoare, cu conținut redus de materie organică (motiv pentru care borul nu  este reținut, fiind ușor levigat), în toamnele umede și reci, se pot încorpora  100-200 g B/ha, urmând ca în vegetație  să se aplice 300-400 g/ha în vegetație, înainte de alungirea tulpinii, sau 400-500 g/ha (recomandare Terres Inovia, Franţa).
2.       Borlan și colab. recomandă ca fertilizarea să se facă curativ, prin stropiri foliare repetate cu îngrăşăminte care conţin B sau preventiv, o dată la 5 ani, când se aplică la sol doze de până la 3 kg B/ha.
Ø  Când conținutul în bor al frunzelor de rapiţă înainte de îmbobocire este mai mic de 20 ppm, se aplică foliar (300)400-500 g B/ha (Terres Inovia). 
Ø  Yara (numărul 1 mondial la îngrăşăminte chimice), sucursala Regatul Unit, propune fertilizarea foliară cu bor astfel:
Preventiv – o singură aplicare, primăvara la începutul alungirii tulpinii, 450 g B/ha.
Curativ (carență medie) – o fertilizare toamna, la 4-6 frunze și una la începutul alungirii tulpinii, 450-900 g B/ha.
Ø  În condiţiile pedoclimatice din provincia Canada de Vest, recomandarea este să nu se depășească doza de 300 g B/ha, aplicat foliar, pentru a se evita apariția efectelor toxice ale borului. În schimb în provincia Quebec, în urmă cu 20 de ani s-au folosit doze de până la 5 kg B/ha, fără a se induce toxicitate.

Forma de condiționare a îngrăşămintelor cu bor. Bineînțeles, opiniile diferă.
·         Unele produse sunt „coctail-uri” de microelemente care furnizează plantelor o mare parte din microelementele necesare.
·         Aplicarea îngrășămintelor simple cu bor, cum ar fi borax sau acid boric, poate fi la fel de eficientă.
·         Consultanții de la Terres Inovia consideră că nu are rost să se aplice îngrășăminte care conțin bor și molibden, deoarece carența de bor apare de obicei pe solurile bazice, iar cea de molibden, pe cele acide. În aceste condiții, nu ar fi convenabil să se plătească pentru un microelement inutil.
Care este schepsisul?
·         Rapiţa se cultivă într-o mare varietate de condiţii pedoclimatice. Din acest motiv diferă mult și tehnologiile folosite, inclusiv fertilizarea cu bor.
·         Carența de bor apare mai ales pe terenurile ușoare, pe cele cu conținut redus de materie organică, deoarece borul este ușor levigabil și pe cele cu pH peste 7 (7,5) și mai mic de 5,5.
·         Se fertilizează cu bor când conținutul în sol este mai mic de (0,3)0,5 ppm, iar cel din frunze este sub 20 ppm.
·         Producţia mare obținută la planta premergătoare (grâul), poate crea probleme de aprovizionare cu bor la rapiţă.
·         În Franţa și Canada carențele de bor apar foarte rar, dar în Belgia mult mai des. Un motiv în plus pentru a face analizele de sol pentru microelemente în Romania, pentru a cunoaște situația reală.
·         Pentru a nu cumpăra îngrăşăminte cu microelemente și atunci când nu este cazul, ar trebui făcute analize chimice de sol, o dată la 4-5 ani.
·         Costul analizelor este acceptabil, 1 euro/ha pentru 6 microelemente în oferta firmei Cartagris, care se adaugă la cei 22-35 lei pentru analiza macroelementelor și ale altor caracteristici  ale solului.

luni, 21 august 2017

DISTRIBUITORII DE INPUTURI, PRIMII CONSULTANȚI AI FERMIERILOR!

M-a impresionat atitudinea mai multor fermieri americani care, atunci când li s-a cerut să-și „justifice” succesul din punct de vedere tehnologic, au folosit formule de genul: „reprezentantul firmei mele de seminţe mi-a recomandat să folosesc ACEST hibrid”. Omul știa exact ce-i trebuie fermierului pentru condițiile lui particulare de mediu și de tehnologie.
Dacă din anumite motive, să zicem ploi în perioada de semănat, fermierul nu a reușit să pună sămânţa de porumb în pământ, returnează cantitatea nesemănată și alege un hibrid cu o perioadă mai scurtă de vegetație. Desigur, acest lucru se întâmplă acolo unde există sămânţă disponibilă.
Ajută-mă dacă poți, dar nu mă încurca!
Pentru unii fermieri, aceasta ar trebui să fie formula de început în discuțiile cu distribuitorii de inputuri, deoarece multe informaţii despre caracteristicile produselor pe care aceștia le vând, nu sunt suficient de clare. Iată câteva exemple:
Este sau nu este rezistent la ger un anumit hibrid de rapiţă?
a) Unii o spun simplu: „toleranță bună/mare la gerurile iernii”. Este tolerant, poate chiar rezistent. În câte grade Celsius se măsoară diferența între toleranță și rezistență la ger? Pentru moment, e bine de știut că este tolerant!
b) Alții condiționează rezistența la ger de aplicarea regulatorilor de creștere. În mod normal, utilizarea regulatorilor de creștere ar trebui făcută doar atunci când există pericolul alungirii hipocotilului în toamnă și a căderii în primăvară.

Alungirea hipocotilului (foto: CETIOM)
Regulatorii de creștere slăbesc vigoarea plantelor și încetinesc ritmul de creștere în toamnă. Lucru pe care în mod normal nu ar trebui să ni-l dorim. Atenție! Când este cu adevărat nevoie de regulatori de creștere (când plantele ajung la 6 frunze devreme, în octombrie, cu densitate mare și mult azot în sol), un tratament numai cu tebuconazol nu este suficient. Așa se explică poate faptul că mulți fermieri au fost nevoiți să aplice în toamna trecută două fungicide și uneori și un regulator de creștere pentru a încetini suficient de mult creșterea plantelor.

Care este schepsisul?

Folosim de multe ori o tehnologie de „constrângere” a metabolismului plantelor, în locul uneia de stimulare. Lucru care este contraproductiv. Cheltuim bani ca să nu lăsăm planta să crească, după ce i-am oferit cele mai bune condiții de creștere. Iată două cazuri.
• Încântat de performanțele de producţie pe care le-a văzut într-un lot demonstrativ, un fermier a cumpărat un „super” hibrid, caracterizat printr-o creștere rapidă în toamnă.
• În zona respectivă, momentul optim de semănat este în jurul datei de 20 august.
• Fertilizarea a fost făcută corect, dar dozele de azot au fost mari, depășind 50 kg N/ha.
• În aceste condiții, fermierul este obligat să reducă ritmul de creștere al plantelor, așa că aplică două fungicide și un regulator de creștere pentru a vlăgui un hibrid cu creștere rapidă în toamnă, semănat devreme, fertilizat abundent și destul de sensibil la alungirea hipocotilului în toamnă.
• Ar fi trebuit să aleagă un hibrid cu creștere lentă toamna (pretabil la semănatul timpuriu), fără creșteri ale hipocotilului? Probabil că da, dar nu este sigur că ar fi fost de ajuns pentru a renunța la regulatorii de creștere.
• „Risipa” poate fi făcută și primăvara.
• Un fermier a folosit un fungicid pentru a preveni apariția putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum), dar a făcut tratamentul atunci când înălțimea plantelor de rapiţă i-a permis să intre fără probleme în lan, adică la îmbobocire (nu deține o mașină autopropulsată de stropit). În acel moment, nici un tratament nu putea preveni apariția putregaiului alb.
• Cum în toată risipa este uneori și un câștig, deoarece a folosit un fungicid cu două substanțe active, dintre care una este o strobilurină, care a stimulat metabolismul plantelor, producţia a fost mai mare decât pe solele netratate.
Concluzii. Până când nu vom avea consultanți care să facă recomandările pe baza unor experimente proprii, nu putem spune că hibrizii descriși în cataloage ca fiind pretabili pentru semănatul timpuriu, nu au nevoie de regulatori de creștere pentru a evita alungirea hipocotilului.
Dar ne-am putea întreba dacă chiar trebuie să aplicăm 3-4 fungicide plus 1-2 regulatori de creștere pentru obținerea unor producţii mari?

sâmbătă, 19 august 2017

MANA FLORII-SOARELUI. CINE POARTĂ VINA?

Când apare mana în lanul de floarea-soarelui, mai ales pe terenuri plane, unde se poate manifesta mai uşor excesul de umiditate la semănat care favorizează apariția bolii, toată lumea este nemulțumită: fermierii sunt dezamăgiți de sensibilitatea hibrizilor, iar distribuitorii de seminţe cred că tehnologia folosită lasă de dorit.
În condiții favorabile bolii, pierderile de producţie pot fi destul de mari, o infecție puternică putând duce chiar la compromiterea culturii. Dacă boala nu se manifestă în vetre, pierderile de producţie sunt sesizabile când procentul plantelor infectate depășește 15%. Până la acest nivel, pierderile pot fi compensate de plantele sănătoase.
Agentul patogen Plasmopara halstedii (helianthi), infectează plantele de floarea-soarelui din sporii proveniți din trei surse:
a) Din sămânţa infectată. Posibilitatea să se întâmple acest lucru este foarte mică (0,1%).
b) Din sol. Boala se transmite în primul rând prin sol (infecții primare), ciuperca rezistând în sol 5-10 ani sub formă de oospori. De aceea, boala este aproape imposibil de eradicat odată ce a apărut pe o parcelă. Părerile despre durata rotației sunt împărțite. Specialiștii români și sârbi menționează ca durată optimă 5-6 ani, pe când cei francei se „mulțumesc cu o pauză de 3 ani, dar cu respectarea unor condiții tehnologice deosebite, despre care vom vorbi imediat.
c) Infecţiile secundare pot apare până la înflorit, deoarece sporii se pot transmite şi prin vânt, sursele de infecţie fiind sporii din solul infectat, de pe plantele din samulastră, sau de pe buruienile din familia Compositae, din parcelele apropiate sau aflate chiar la kilometri distanţă. Tratamentul aplicat seminţelor nu protejează plantele de infecţiile foliare.

Care este schepsisul?

1. Nu se poate lungi rotația până la 5-6 ani, deoarece floarea-soarelui este una din cele mai profitabile culturi, iar pentru plantele care ar putea intra în rotație (mazărea, de exemplu), se găsesc mai greu cumpărători. Înainte de 1990 se credea că ”în România se pot cultiva în condiţii favorabile pentru floarea-soarelui între 422-516. mii hectare” (Hera 1989). Suprafeţele cultivate în ultimii 20 de ani variază între 760 mii ha şi 1,15 milioane ha. Dacă s-ar reveni la suprafeţele cultivate înainte de 1990: 525 mii ha media 1970-1975 și 486 mii ha media 1981-1990, ca să se respecte o rotație corespunzătoare, la toată lumea s-ar micșora profitul.
2. Se folosesc hibrizi rezistenți la rasele din regiunea de cultură.
În 2010, un grup de cercetători de la INCDA Fundulea (Maria Joiţa-Păcureanu, Lidia Cană, Danil Stanciu) a publicat o lucrare în care arătau că „rasele patogenului Plasmopara halstedii, prezente în toate zonele cultivate cu floarea-soarelui in România sunt vechile rase 100 şi 300. Rasele 310 şi 330 au fost identificate în zonele Fundulea, Slobozia şi Călăraşi. Rasa 310 a mai fost identificată în zonele Timiş, Brăila şi Constanţa. Rasa 710 este prezentă în zonele Iaşi, Timiş, Dolj şi Brăila. Rasa 700 este prezentă numai în zona Fundulea, iar rasa 730 este prezentă în zonele Timiş, Ialomiţa, Constanţa, Brăila şi Călăraşi”.
Tot în 2010, în Serbia erau cunoscute următoarele rase: 300, 330, 710, 730 și 770.
Un grup de cercetători din Novisad (Serbia), au publicat următoarele informaţii (HELIA, 33, Nr. 53, p.p. 173-180):
• Mult timp au existat doar două rase de mană: 100 în Europa și 300 în America de Nord.
• În 1998 au fost identificate rasele 710 și 703, provenite din Statele Unite, prin import de sămânţă.
• Noi rase au început să fie identificate în Franţa: 304, 300, 307, 314, 700, 704 și 714.
• Din cele 35 de rase descoperite, numai 5 se întâlnesc frecvent: 300, 330, 710, 730 și 770.
Hibrizii care sunt înscriși în ultimii ani în Franţa în Lista oficială, în foarte multe cazuri, sunt rezistenți la toate cele 9 rase prezente în Hexagon. Acestea sunt: 100, 304, 307, 314, 334, 703, 704, 710 și 714
Mi-a plăcut descrierea din catalogul Limagrain: „Hibridul manifestă rezistență la rasele de mană cunoscute in România”. La Fundulea se lucrează la identificarea noilor rase care ar fi putut apare în România.
3. Se tratează seminţele. Uneori este singurul mod de protecție împotriva manei.
4. Se pot îmbunătăți condițiile de semănat.
Controlul manei poate fi influenţat de următoarele practici culturale:
1. se evită rotaţiile scurte; floarea-soarelui trebuie să revină pe aceeaşi solă după cel puţin doi ani de pauză (unul din trei).
2. este interzisă cultivarea timp de trei ani consecutivi pe aceeași parcelă a florii-soarelui.
3. dacă pe o parcelă a fost semnalat un atac care a afectat mai mult de 30% dinte plante, este interzisă cultivarea florii-soarelui pe sola respectivă în următorii trei ani.
4. semănatul se face în sol reavăn (fără exces de umiditate).
5. dacă se anunţă ploi abundente în următoarele 5 zile după semănat, se întârzie semănatul, deoarece excesul de umiditate favorizează atacul de mană.
6. se lucrează solul cu atenţie, pentru a favoriza circulaţia apei şi a aerului şi a evita compactarea (care reduce infiltrarea apei în sol).
7. se distruge samulastra de floarea-soarelui din parcelele învecinate şi buruienile din familia Compositae care pot fi gazdă pentru ciupercă: cornuţii, albăstriţa (Centaurea), dentiţa (Bidens tripartita).
8. se seamănă numai sămânţă certificată.
9. se evită cultivarea în exclusivitate a hibrizilor cu „rezistenţă totală” la mană, pentru a nu favoriza apariţia unor noi rase. Se consideră că o nouă rasă de mană apare atunci când se utilizează monocultura timp de 4 ani, iar hibrizii folosiţi au o singură genă de rezistenţă la mană. Expresia „rezistență totală” trebuie înlocuită cu „rezistență la cele x rase cunoscute în regiunea/țara respectivă.”
10. se seamănă mai mulţi hibrizi în exploataţie şi se realizează şi o rotaţie a cultivarelor pe fiecare solă, pentru a preveni apariţia unor noi rase.
11. în Statele Unite se recomandă semănatul numai atunci când temperatura din sol favorizează creşterea rapidă a plantulelor (peste 10 grade Celsius).
Concluzie. Sunt cazuri când nimeni nu are nicio vină că apare mana, dar toți putem face mai mult. De fiecare dată!

marți, 15 august 2017

Campionii discreți ai producţiilor mari de rapiţă și floarea-soarelui



Competiția dintre echipele de fermieri și furnizorii lor de inputuri se desfășoară pe  multe planuri. Anul acesta se pare că echipele de marketing ale furnizorilor au decis. La rapiţă avem „campionii” de la Pioneer (fermierii cu producţii de peste 4 t/ha) și  „recordmanii”  de la Dekalb, fermierii care depășesc 6 t/ha. Anul viitor s-ar putea să fie o altă ierarhie sau alte criterii de performanță.
Trebuie să mărturisesc că, adept fiind al tehnologiei „cumpătate” model Terres Inovia, fără biostimulatori și tratamente preventive pentru orice boală posibilă și regulatorii de creștere folosiți numai când este cu adevărat nevoie de ei, am rămas surprins să văd că în sudul țării, mulți dintre fermieri care au realizat producţii mari, au aplicat 2-3 (4) fungicide.
În cataloagele de seminţe pentru rapiţă, absolut niciun hibrid nu este descris ca fiind sensibil la vreo boală. Atunci de ce acest iureș al fungicidelor? Una – două aplicări toamna și tot atâtea primăvara! Plus regulatori de creștere toamna (în majoritatea cazurilor), dar și primăvara.
Vreți să discutăm o parte din motivele posibile ale acestor practici?
·         Regulatorii de creștere micșorează, sau măresc producţia și profitul?
·         Când nu sunt prezente boli, fungicidele se folosesc ca biostimulatori?
·         Alegerea hibrizilor se face și în funcţie de epoca de semănat?
Mie  personal campionii îmi inspiră respect dar și o oarecare îngrijorare. De exemplu faptul că 2 hibrizi de floarea-soarelui  de la Pioneer ocupă aproximativ 50% din suprafața semănată în țară (450.000 ha), mă pune pe gânduri. Specialiștii de la Terres Inovia consideră că utilizarea sistematică și exclusivă a hibrizilor rezistenți la toate rasele de mană (cum este cazul celor 2 hibrizi), este calea cea mai scurtă/sigură prin care pot apare noi rase virulente, împotriva cărora amelioratorii nu ar putea face nimic (L'utilisation systématique et exclusive de variétés résistantes à toutes les races serait le meilleur moyen de créer de nouvelles races virulentes, contre lesquelles les sélectionneurs ne pourraient plus rien faire !  http://www.terresinovia.fr/tournesol/cultiver-du-tournesol/maladies/mildiou/moyens-de-lutte/). De aceea este obligatoriu să existe o alternanță a hibrizilor în rotație (la revenirea pe o anumită solă a culturii de floarea-soarelui, se folosește un hibrid diferit față de cel din primul an), pentru a alterna și genele de rezistență. Atenție mai ales la cultura repetată (floare după floare 2 ani).
Care-i schepsisul?:

  • Dacă se extinde suprafața cultivată cu hibrizi rezistenți la toate cele 9 rase de mană (care sunt la toate companiile), există pericolul să apară rase care depășesc bariera rezistenței genetice, indiferent de firma producătoare a hibrizilor.
  • Probabil că au și apărut cazuri, din moment ce se recomandă aplicarea fungicidului Tanos, chiar și la hibrizii rezistenți.

·