duminică, 11 februarie 2018

Prea cucernica LAPAR




Pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea. (Sfântul Ioan Scărarul despre mânie - Filocalia nr. 9). Mă bucur că și membrii comitetului director al LAPAR sunt de aceeași părere. De dragul păcii, au renunțat să facă dreptate. Iar despre vorbele aiuritoare ce îl priveau pe Arnaud Perrein nu s-a mai discutat nimic. Țin să menționez că și eu sunt de aceeași părere, deoarece mă duc mai des la biserică decât vorbesc la telefon cu Arnaud. Și, poate cu timpul, Arnaud va uita că a fost insultat în mod gratuit și că mulți au tăcut, în loc să zică scuze, am exagerat.
Deși este impresionant faptul că toți membrii comitetului director îl susțin necondiționat pe dl președinte Baciu, această situație nu este de dorit, deoarece eventualele greșeli (mici și foarte rar făcute), nu pot fi evitate, ci doar corectate, dar mult mai greu. Iată un exemplu:
LAPAR a trimis în 25.01.2018 spre înștiințare ministrului agriculturii un punct de vedere (semnat de președintele Baciu), cu privire la proiectul de Ordin privind aprobarea procedurilor privind cerințele specifice de producere a semințelor din specii care necesita distanțe de izolare și crearea de zone protejate pentru producerea de sămânță. „Proiectul de ordin este caduc și ineficient și ne opunem adoptării unui astfel de act normativ”, se arată în încheierea înștiințării.
Respectivul ordin avea ca obiectiv să stabilească procedurile de informare reciprocă și cooperare între fermierii producători de sămânță care cultivă speciile ce necesită distanță de izolare , denumiți multiplicatori și cultivatorii de terenuri agricole, persoane fizice sau juridice agricultori limitrofi, cu suprafețe amplasate în spațiul de izolare prevăzut de legislația în vigoare pentru fiecare specie.
Analiza ordinului nu a fost obiectivă din cauza unor prejudecăți sau informaţii insuficiente ale președintelui Baciu.
Din punctul nostru de vedere, obligația de a păstra distanța minimă de izolare ar trebuie să fie în sarcina multiplicatorilor întrucât aceștia au interes de a păstra puritatea culturilor și evitării impurificării loturilor de sămânță. ”
Pe producătorii de floarea-soarelui și de porumb membrii LAPAR , chiar nu îi interesează calitatea seminţelor pe care le folosesc, mai ales atunci când uneori prețul se apropie de 1000 lei/ha la porumb când se utilizează densități mari (în perimetrele irigate)? Le este indiferent dacă sămânţa pe care o cumpără a fost produsă peste drum de un lot comercial de porumb?
LAPAR reprezintă doar pe fermierii care folosesc sămânţa, dar nu și pe cei care o produc? Sunt expulzați din LAPAR „fermierii corporatiști” cei care multiplică sămânţa pentru multinaționale?
„Interdicția de a nu înființa (sic!) culturi pe distanta de izolare se aduce o grava atingere dreptului de proprietate, conducând la o lipsa de folosință a terenurilor agricultorilor limitrofi.
Interdicția de... a înființa culturi se referă doar la porumb sau floarea-soarelui. Pe distanța de izolare se poate cultiva orice altă plantă din asolament.
Președintele LAPAR crede că în  ultimii 30 de ani  multiplicatorii nu au suferit niciun fel de prejudicii.
Sunt însă și multiplicatori șantajați în fel și chip de vecinii limitrofi.
Ne plângem de atâtea ori că nu producem suficientă  plusvaloare. Dar nu vrem să sprijinim multiplicatorii să găsească înțelegere pentru un spațiu de izolare de 200 m? De ce exportă ungurii mai multă sămânţă de porumb decât o facem noi?
Președintele LAPAR scrie în punctul de vedere trimis MADR: „Art. 2 din proiectul de ordin care obligă cultivatorii de terenuri agricole (denumiți agricultori limitrofi) să păstreze o distanță de izolare de până la 1500 m”…este neconstituțional, deoarece îngrădește în mod flagrant dreptul de proprietate al cultivatorilor”.
Notă. Pentru a produce seminţe hibride, distanța minimă de izolare este de 200 m la porumb și 500 la floarea-soarelui (1500 m este pentru linii consangvinizate și nu cred că interesează pe mulți fermieri).
În loc să respingă ordinul, nu era de datoria LAPAR să găsească o soluție pentru primul obiectiv, acela de a stabili modalitățile de informare reciprocă dintre multiplicator și fermierul vecin?
Fermierul care va semăna loturi de hibridare de porumb trebuie să știe în mod sigur unde va avea vecinul parcele cu porumb comercial. Din punct de vedere legal, vecinul, fermierul limitrof, nu poate fi obligat să respecte spațiul de izolare, dar ar trebui să anunțe multiplicatorul ce hibrizi folosește și locația pe care va fi amplasată cultura. Izolarea se poate face și în timp și la o adică, un lot de hibridare poate fi amplasat lângă unul comercial, dacă liniile parentale și hibridul au perioade diferite de înflorire.
Nedumerire finală. De ce atâta încrâncenare împotriva multiplicatorilor,  fermieri care și ei ar trebui reprezentați de LAPAR?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu